EGO – ECO (masaj, leadership si intrebari)

– Ce mai faci, Mari?

 

– Bine, dumneavoastră?

 

Ma apuc și ii povestesc planurile mele de anul asta (nu ne-am văzut din toamna trecuta), cu pozitivismul și entuziasmul meu specifice. Simțeam ca ma asculta și compara, în mintea ei, cu planurile ei.

 

– Dar tu? Ție cum îți merge? o întreb.

 

– Eeehh. Mi-e nu mi-e bine.

 

– Adică?

 

Și se apuca sa îmi povestească. Mai are trei săptămâni – din care în ultima “trebuie sa își ia zilele alea libere” – și apoi trebuie sa plece, nu are destui clienți și patronul nu mai poate susține treaba asta cu SPA-ul. Intre timp, i-au dat de făcut și curățenie prin camere, aranjat și călcat prosoape și alte asemenea – “sunt omu’ bun la toate acum – și trebuie sa fiu fresh pentru toate”.

 

– Da, ai încercat sa vorbești cu ei, sa le dai idei, sa faceți ceva ca sa aveți mai multi clienți? Adică, ma gândesc… și ei pierd la toată treaba asta, nu?

 

Da, și ea și alți angajați au încercat sa vina cu idei dar șefu’ le știe mai bine pe toate. Și ea va intra în șomaj împreună cu încă o colega de la recepție, va încerca sa își găsească ceva, poate va trebui sa se mute în alt oraș, va nimeri peste vreun alt patron sau nu, ii place ceea ce face (masaj) și nu se vede făcând altceva, i se da și restul vieții peste cap – prietenul care vrea sa rămână în oraș, care ii spune “ai văzut, ți-am zis eu…” s.a.m.d.

 

De ce șefii cred ca știu mai bine decât angajații lor cum se rezolva problemele angajaților?

 

De ce șefii își vorbesc de rău angajații, de ce angajații își vorbesc de rău patronii în România?

 

De ce dam tepe în afaceri și nu ne gândim la afaceri pe termen lung din care toți sa câștige? (sustenabilitate, ECOlogie sociala)

 

De ce Președintele știe mai bine decât Premierul iar noi știm, fiecare dintre noi, mai bine decât fiecare dintre ei doi?

 

De ce toată lumea se pricepe la orice și nu avem totuși succes în tara asta?

 

De ce atunci când un om se pricepe bine la ceva și ii place ceea ce face nu ajunge la momentul potrivit în locul lui potrivit?

 

De ce nimeni nu cauta consiliere, sfaturi și ajutor în România?

 

De ce nu ne folosim tot creierul ci doar pe cel plin de frici, spaime și de “las’ ca știu eu mai bine decât tine”?

 

De ce nu facem ca Ricardo Semler care le-a dat acum mai bine de 40 de ani angajaților posibilitatea sa își stabilească singuri salariile dar și targeturile de vânzări și a cărui firma, SEMCO, tot de 40 de ani are în fiecare an o rata de creștere de 15% peste media pieței? O firma în care rotația personalului este inexistenta (pleacă doar cei ce se pensionează).

 

De ce nu ne ascultam unii pe alții și nu “furam” de la cei mai buni?

 

De ce ne batem în “ego”-urile noastre în loc sa ne ascultam sufletele?

 

De ce te crezi mai bun decât mine când pana la urma și tu și eu vom muri plini de regrete și departe unul de celalalt? Și ar fi bine ca pana atunci sa ne facem viata, fiecare pe a lui, plina de bunăstare, echilibru și împlinire?

 

De ce fata asta, maseuza dintr-un oraș de provincie romanesc își simte viata de rahat la 30 și ceva de ani și își numără ca la pușcărie zilele în care va ieși din “închisoare” cu toate ca o așteaptă șomajul?

 

De ce patronii ei nu au făcut niște afișe pe care sa le împrăștie prin oraș în care sa scrie “mâinile tinere ale lui Mari te relaxează după stresul serviciului de rahat unde te duci în fiecare zi. Programări la masaj, 0723 …”?

 

De ce atunci când ma uit în jur pe strada și în corporații vad oameni care merg cu un bat în fund și cu grimase de constipație, gata sa spună “Te-am prins! De ce ai făcut asta?” sau “Sa vezi acum cum îl umilesc pe asta acum!” în loc sa zâmbească, sa asculte și sa înțeleagă?

 

De ce bărbații își urăsc nevestele și femeile soții în România, când tot ei sunt cei ce și-au promis ajutor reciproc pana la sfârșitul vieții?

 

De ce copiii sunt crescuți în “ești mai deștept ca al lu’ cutare” în loc de “ce ți-a plăcut azi la scoală”?

 

Maine poimâine murim, ne întoarcem în marea de suflete din care ne-am născut. Ce purtam cu noi? Cu ce am ajutat acestei lumi? Cu strânsul de angarale, cu ce am făcut, cu ce am făcut altora rău? Sau cu cum am fost și am devenit pe parcurs?

 

Nu numai ca ne batem joc de celelalte specii de pe planeta aceasta dar ne mai batem joc și unii de alții, noi intre noi, membrii singurei specii asa-zis conștiente.

 

La cursurile mele, multi îmi spun: “Este beton ce am simțit cu tine azi, felul cum m-ai făcut sa ma gândesc. la mine. Dar mâine ma întorc la serviciu, știi?” sau “Sa facă și managerii cursul asta!” – acest comentariu este în top 3 după 3 ani de cursuri și workshop-uri corporative.

 

În 80 de ani de trăit ai 3, 4 momente în care viata, șeful, societatea, tu însuți/ însăți te pun la încercare. Doar în momentele astea ai nevoie de tot curajul, de toată istețimea, de toată dorința de a-ți fi bine, de întreaga ta capacitate de leadership.

 

Baftă, Mari!

Lucrul de acasa si managerul roman

Într-un post recent al unei bloggerite interesate de lucrul de acasă al angajaților romani, ea se întreabă de ce managerii romani sunt reticenți la această practică, dealtfel destul de slabă și în străinătate dar care, cert, constituie o tendință a culturii corporatiste internaționale.

Cum a învățat managerul roman actual să spună “NU” dorinței de autonomie a angajaților și să pună atât de mult accent pe deținerea controlului absolut asupra activității și timpului lor profesionale?

Hai să o luam metodic: cine este managerul roman actual? Un manager român  din generația actuală are probabil undeva între 30 și 45 de ani. Ceea ce înseamnă că a prins probabil 10 ani de dictatură ceaușistă (“dictatura controlului absolut”), în sânul unei familii dominate de nevoia de a “avea” și de frica de a “nu avea”. Când părintii tăi stau la coadă (coate, înjurături, competiție acerbă cu orice mijloace) de la 4 dimineața pentru o sticlă de lapte pe care poate mâine nu o vor mai prinde, înveți fast-forward simțul posesiei absolute. Nevoia de a avea, de a deține și frica de a pierde, de a oferi, de a da ți se inoculează clar în subconștient și ulterior în felul cum te exprimi în viață .

Ieșit la 10 ani din cultura ceaușistă și educat apoi într-un liceu și într-o facultate românească post-decembrista în același spirit și într-o societate de tipul amenințărilor și promovărilor pe baza obedienței, ce poate învață altceva decât teama de lipsă de control?

Părinții (educați de comunism), educatorii (educați de comunism), șefii mai vechi (educați de comunism), mass-media dominată de aceeași cultură te învață rând pe rând că resursele de care dispui trebuie controlate cu grijă, cu parcimonie, cu teama de a-ți fi luate de alții, cu frica de a trebui să îți procuri altele.

Un șef se simte proprietar în România peste oamenii săi resursă. Cum i-ar putea lăsa să lucreze de acasă? Cum ar putea chiar el să lucreze de acasă, speriat fiind de libertatea care i-ar da ghes să își vadă de familie în dauna slujbei? Cum ar putea să facă acest lucru știind că el însuși are un șef și acel șef are alt șef (în marea lor majoritate din generația anterioară lui) care nu îl vor lăsa să o facă?

Dar sunt optimist. Sunt astfel pentru că:

– eu lucrez de 2 ani de acasă după 14 ani de corporație; și lucrez mai eficient, mai bine, mai fericit cu ceea ce fac și pe bani mai mulți.

– am văzut cazuri romanești destule care îmi confirmă ipoteza că această tendință, a libertății de expresie profesionala capătă amploare și în România.

– internetul conectează tinerii de aici cu cei de dincolo.

– romanii care apucă în străinătate să lucreze liber se vor întoarce la un moment dat în România sau vor promova și valoarea libertății, nu doar pe cea a siguranței.

– managerii romani citesc și experimentează, sunt inovatori și deschiși la minte și va veni momentul în care produsele și serviciile românești pline de valoare vor merge în lume, create fiind de niște minți libere, lucrând liber.

Dacă ai chef, caută informații despre performanțele unor firme ca SEMCO, Morning Star, Gore Tex și despre oamenii luminați (i.e. umaniști și vizionari) care le-au dat o altfel de traiectorie în lumea economiei mondiale, cu rezultate incredibile. În aceste companii angajații lucrează cu placere și turnover-ul de personal anual este ridicol de mic. De mulți zeci de ani. Acesti angajati au parte si de siguranță și de libertate în egală măsură în viața lor, profesională și personală.

Includere si Transcendere (Schimbare)

Schimbarea nu inseamna separare. Schimbarea personala (transformarea, evolutia, dezvoltarea, etc.) nu inseamna drumul de la A. la B., de la o stare la alta, dintr-un comportament intr-altul; inseamna o includere si o transcendere a starii de fapt printr-un viitoare. Transformat, esti tot tu cel dinainte + un grad mai mare de intelegere a lumii, vietii si a ta insuti (includere) + o utilizare a starii vechi prin cunoastere (transcendere).

 

Atunci cand te transformi, nu scapi de un obicei si il inlocuiesti cu altul; din punct de vedere neurobiologic, oricum acest lucru nu este adevarat. Ultimele cercetari arata ca cele 10,000 – 20,000 de conexiuni nervoase care constituie o convingere (o credinta, un fel de a face lucrurile, un obicei, un comportament preferat) nu dispar si nu se strica odata ce inveti un comportament nou in aceeasi arie, sau o convingere noua referitoare la acelasi subiect, sau un obicei nou chiar opus primului. Conexiunile, potecile raman acolo. Odata cu transformarea vine insa o largire a posibilitatilor de alegere: alegi comportamentul vechi sau pe cel nou. Asa se intampla din punct de vedere neurobiologic.

 

Practic, sa spunem ca azi esti un pic lenes: crezi ca e bine sa faci curat o data pe saptamana in casa, sa te speli o data pe saptamana pe par si nu te prea omori nici cu vasele din chiuveta. Partenerul de viata iti tot reproseaza ritmul asta, el fiind ceva mai strict. Te decizi sa schimbi aceste comportamente si sa inveti ca a fi curat inseamna sa te speli zilnic pe corp, la doua zile pe par si sa dai cu aspiratorul mai des. Dupa o luna de incercari, antrenament si perseverenta in aceasta schimbare deprinzi in cele din urma noul comportament. Cel vechi nu va disparea, totusi, niciodata. El va ramane acolo, la dispozitia ta. Poate se va reactiva candva, in alt context. Deocamdata, cel nou doar te serveste mai bine (iti salveaza casnicia, poate).

 

Schimbarea inseamna includerea vechiului si transcenderea lui catre un orizont cu mai multe posibilitati si alegeri. Schimbarea inseamna “vechiul eu si noul eu” nu “noul eu dar vechiul eu”; noutatea nu este in dauna vechimii ci o insoteste si o largeste, o include si transcende.
Imbatranirea nu este o negare a tineretii ci o inglobare a ei. De prea multe ori spunem “vreau sa ma schimb” cu un soi de negarea a celui care sunt acum in glas.

 

Natura are acest fel de a fi care presupune “si…”, multiplicitatea diversa, opusurile coexistente. Lanturile trofice naturale presupun “si…”-ul: viermele de pe fundul apei este mancat de un peste si acesta este mancat de un peste mai mare si acesta de un rechin dar omul omoara toti rechinii pentru ca, “da, pot trai dar departe de oameni, altfel sunt periculosi …”. Atunci cand omul intervine intr-un lant trofic al naturii, acesta devine artificial, se strica si se opreste (de cele mai multe ori): animale pe cale de disparitie (pentru ca sunt frumoase dar ne place atat de mult blana lor, carnea lor… si oricum nu intelegem ce spun pentru ca nu stim daca or comunica…”), aerul pe cale de rarefiere (pentru ca da, este important pentru sanatate dar ne plac atat de mult masinile si cosurile de fum, spun atat de mult despre bunastarea noastra si evolutia noastra…”), s.a.m.d.

 

Cand spui “Da, dar …” anulezi tot ce s-a spus inainte de “dar…”. Cand spui “Da, si…” construiesti in plus fata de tot ce s-a spus inainte de “si…”.

 

Suntem singura specie de pe Pamant care “spune” “Da, dar …” (in mare parte a isotriei noastre, in mare parte a celor aproape 8 miliarde). Celelate specii, toate spun “Da, si …”.  De aceea voi ajunge in timpul vietii mele sa uit poate cum arata unele animale (copiii mei au ceva banuieli cu privire la curcani si porci pe care nu cred ca i-au vazut vreodata in realitate de cand aceste doua specii au devenit proprietatea aproape exclusiva a marilor corporatii procesatoare de carne). Pentru ca da, sunt niste animale nevinovate dar nsuficiente pentru noi ca specie care vrea de mancare. Voi ajunge sa mananc doar cateva lucruri pentru ca ne place uniformitatea, ne plac liniile drepte, lucrurile simple – in dauna creativitatii permanent schimbatoare a naturii – si atunci rarim la maxim diversitatea semintelor si speciilor ca sa le putem creste standardizat. Noua, oamenilor, ne place eliminarea – in locul includerii, distrugerea – in locul construirii, deosebirea – in locul asemanarii. Am avut probleme de-a lungul istoriei cu “vrajitoarele”, Galilei, catolicii, paginii, barbarii, negrii, arabii, evreii, chinezii, homosexualii si lesbienele, s.a.m.d.

 

Spui “Viata e frumoasa dar complexa?” sau “Viata e frumoasa si complexa?”.

 

Suntem una dintre singurele specii de pe Pamant care se crede mai desteapta decat altele si chiar decat este chiar ea si care nu invata destul (nici din greselile proprii, macar) si care se bazeaza pe conformism si uniformitate eliminand curiozitatile si anomaliile, denigrand membrii ei aparte, si care se teme atat de tare de moarte (pentru ca ii lipseste inteligenta si curiozitatea de a cerceta acest aspect fundamental) incat isi ruineaza viata. Toate aceste lucruri se intampla pentru ca acestei specii ii lipseste colaborarea intr-specie: constiinta cu care ne-a inzestrat in mod unic natura vine la pachet cu ego-ul inca childish. Da, dar eu sunt sigur ca aceasta specie este in evolutie si in transformare.

“Transcend and include… this is the self-transcending drive of the Kosmos—to go beyond what went before and yet include what went before… to open into the very heart of Spirit-in-action.”
Ken Wilber, A Brief History of Everything

SalveazăSalvează

Contactează-ne pentru detalii!

Specifică ceea ce vrei să discutăm!

Anca Bragadireanu

Anca Bragadireanu

Assistant

online

George Bragadireanu

George Bragadireanu

Coach

online